Au fugit cu circul! De 40 de ani, soții Orzan execută periculosul număr ”roata morții”

Turiștii care merg pe litoral pot participa vara aceasta, în Mamaia, la Pavilionul Expozițional din Parcul Tăbăcarie, la spectacolele circului Globul, din București, unde îi pot vedea la lucru pe soții Orzan, unul dintre cele mai longevive cupluri din lumea circului, a căror poveste începe acum patru decenii.

La vârsta la care majoritatea oamenilor au în grijă nepoții, fac plimbări prin parcuri sau stau, după caz, la table sau la șuetă cu vecinele, soții Orzan zboară sub cupola circului. Ionel și Marry execută împreună un periculos număr, roata morții.

Povestea soților Orzan, unul dintre cele mai longevive cupluri din lumea circului, începe acum mai bine de 40 de ani. Ionel Orzan era gimnast de performanță, iar în 1972, împreună cu câțiva colegi, a pus bazele trupei de zburători la trapez, ICAR. Au reușit imediat să se impună și au fost tot mai solicitați în spectacole, inclusiv în străinătate. Astfel, pe vremea când majoritatea privea cu jind la viaţa din Occident, Ionel Orzan a vizitat lumea întreagă. După câţiva ani, trupa ICAR s-a despărţit şi aşa a luat naştere o nouă trupă, Orzan.

În anul 1973, Ionel Orzan a mers pe fostul stadionul „Republicii“ pentru a vedea un meci de fotbal între Rapid şi Leeds United, partidă la finele căreia avea să o cunoască pe viitoarea sa soție.

„Eu aşa am cunoscut-o. Am văzut-o la un meci de fotbal. Era în poartă. Făcea nişte salturi extraordinare“ îşi aduce aminte Ionel Orzan.

Marry era portar în echipa feminină a Rapidului şi juca în deschiderea echipei mari. A fost invitată de viitorul soţ să îl vadă „la muncă“ şi imediat a fost cucerită de circ. În 1976, pe 16 iunie, cei doi s-au căsătorit şi Marry a renunţat la fotbal şi şi-a dedicat viaţa circului. De atunci, cei doi sunt de nedespărţit. Au colindat lumea în lung şi în lat.

În 1989 au început să facă şi numărul ”roata morţii”, pe lângă cel de zburători la trapez. Revoluția i-a prins în Spania, iar în 1990 când au revenit în ţară, cu banii strânşi au încercat să îşi facă o afacere. Au fost păcăliţi şi au rămas fără toţi banii. Nu s-au dat însă bătuţi şi şi-au continuat cariera. Au obţinut cetăţenie italiană şi şi-au luat o casă în apropiere de Veneţia, nerenunțând însă la apartamentul din Bucureşti.

Au o fată, de 29 de ani şi un nepoţel de 3 ani. Chiar dacă fiica a fos atrasă de lumea circului, cei doi au insistat să urmeze o altă carieră.

În Italia, Ionel Orzan a predat la Academia de Circ, şi dă şi lecţii de tenis. A continuat însă colaborarea cu Circul de Stat Globus unde şi-a început cariera.

„Am fost solicitaţi pentru acest sezon estival. Ajutăm tineretul, formăm o nouă trupă, o noua generaţie de zburători la trapez şi pentru roata morţii“ ne-au mărturisit soţii Orzan.

Cei doi intenţionează să se retragă după această vară din circ, chiar dacă la pensie au ieşit oficial, dar cu un gust amar. Pensiile lor, date de statul român, abia depăşesc 100 de euro împreună.

Retragerea nu înseamnă pentru ei că se vor apuca de grădinărit sau că vor duce o viaţă sedentară, chiar dacă Ionel Orzan face 66 de ani în toamnă, iar Marry Orzan a împălinit 62. Intenţionează să formeze pe viitor noi artişti de circ.

„Secretul nostru a fost o masă echilibrată, fără exccese. Nu am fumat deloc, iar de băut, doar câte un pahar de vin ocazional şi acela la masa de seară“ ne-a mărturisit Ionel Orzan.